Cele mai relevante imagini cu care m-am întors din Ecuador

Despre costurile ascunse ale bananelor ieftine

Cele mai consumate fructe din lume, bananele sunt un simbol al globalizării cu greu egalabil. Originare din Asia de SE, poartă un nume de origine arabă cunoscut pretutindeni, sunt produse în cantitatea cea mai mare în Africa și în America Centrală, exportate cel mai mult din America de Sud și cele mai populare în supermarketurile din Europa și America de Nord.

Știați că banana este considerat primul fruct domesticit în lume, încă din urmă cu mai bine de 5000 de ani î.e.n? Adică e primul fruct sălbatec, originar din Asia de SE și din Papua Noua Guinee de la care s-au păstrat semințele pentru a fi replantate. Oare știați că planta mamă este cea mai mare plantă erbacee cu flori și că floarea, numită inima bananei, este de asemenea comestibilă? Sau poate vă este cunoscut că există peste 1000 de specii cultivate în 153 de țări din care noi găsim în general două de cumpărat în magazinele locale?

Întreb pentru că eu habar n-aveam de aceste informații  triviale înainte să fac fotografia de mai sus cu primul bananier întâlnit la o oprire pe marginea șoselei în drum spre Machala, localitatea ecuadoriană care era cunoscută în trecut drept capitala mondială a bananei.

La începutul lunii mai am plecat #pedrumulbananei spre Ecuador, exportatorul numărul unu al acestui fruct. Nu știam cele de mai sus, însă  îmi era cunoscut deja de ceva timp, așa – numitul război al bananei și despre cum 500 000 de mici fermieri se chinuie să țină piept celor 5 multinaționale care domină piața globală. Știam și că e cel mai vândut fruct din lume și deci cel mai consumat în occident și, că alături de cafea și ciocolată, face parte din categoria rășfețelor zilnice care nu pot fi produse local, dar de care nu vrem să ne privăm. Mai știam că, în Marea Britanie o banană din 5 (mai târziu am aflat că în prezent e una din trei) poartă eticheta Fair Trade și că la noi în țară acest fruct certificat lipsește din supermarketuri. Și mă deranja să văd cum prețul per kilogram de multe ori este mai mic decât al fructelor locale, deși bananele parcurg cel puțin 10 000 de kilometri până să ajungă pe rafturile noastre.

Am mers să văd cu ochii mei pentru ca experiența personală să poată întări convingerile legate de costurile prea mari ale prețurilor prea mici și care-mi va permite să argumentez mai bine necesitatea sprijinirii formelor alternative de comerț și consum cum este mișcarea Fair Trade.

Și am avut dreptate. Cum eram pentru prima dată în Lumea Nouă (unde visam de ani de zile să ajung), am avut parte de multe experiențe inedite cu locuri, oamenii și situații cu totul aparte de care m-am bucurat mai mult sau mai puțin. Trăiri și gânduri ambivalente m-au însoțit mai toată călătoria. E spațiu limitat aici pentru a le împărtăși acum,  așa că mă voi rezuma la ce e mai relevant pentru acest articol și la ceea ce pot transmite cât mai obiectiv.

Cea mai  prezentă amintire este cea legată de biodiversitate și întâlnirea multor forme de viață nemaivăzute (și, unele, nemaiatinse sau nemaigustate) de mine: plante care cresc sporadic pe marginea drumurilor pe care le văzusem doar ca plante ornamentale în apartamentele noastre și nu mi le-am imaginat niciodată așa mari, vegetația andină, iguane în parcuri centrale, lame alpaca la păscut și fructe exotice atât de variate că nu le-am mai putut ține numărul și nici ținte minte numele.

Legat de banane și de scopul călătoriei mele, cele mai grăitoare imagini cu care am rămas sunt cele de pe plantațiile vizitate. Sunt tot legate de biodiversitate, respectiv despre prezența sau absența acesteia. Am văzut cu ochii mei imaginile din fotografiile de mai jos și multe altele care mi-au înfățișat diferențele dintre metodele de producție organice și echitabile și cele așa numite convenționale (acestea predomină, mai puțin de 2% din producția ecuadoriană fiind certificată ecologic). Pe plantațiile de pe terenuri reconvertite pentru producția organică formele de viață abundă, dându-ți senzația că ești într-o pădure tropicală nu pe un teren agricol de pe urma cărora familii de mici producători și fermieri își duc traiul.  În timp ce pe plantațiile convenționale monocultura este norma și terenurile par sterpe, lipsite de viață, aproape fără excepție, culturile organice de bananieri conțin arbori de cacao. În multe cazuri, am întâlnit alți pomi fructiferi precum papaya, mango, cocos și diferite specii de citrice.

Solul unei plantații convenționale, regiunea Los Rios; Foto: Anca
Solul unei plantații organice și fair trade aparținând asociației de mici producători UROCAL, regiunea El Oro; Foto: Anca
Plantație convențională, aparținând companiei Reybanpack care produce pentru Chiquita, regiunea Los Ryos; Foto: Anca
Plantație organică și fair trade, aparținând unor membri ai Asociației de mici producători UROCAL, regiunea El Rio; Foto: Anca

 

Oricât de convingător ar fi ceea ce vedem cu ochiul liber și chiar dacă aș putea considera că nu e nevoie de mai mult decât aceste imagini pentru a putea face distincția între ce fel de produse trebuie să consumăm și chiar dacă o imagine face cât o mie de cuvinte, de cele mai multe ori nu ne poate arăta o imagine completă. Cu precădere în chestiunile legate de comerțul liber și economia globală, sunt aspecte care nu numai că nu sunt deloc evidente pentru publicul larg dar sunt chiar cu totul necunoscute și, de cele mai multe ori, greu de imaginat.

De curând Mai bine a tradus un raport publicat de Oxfam Germania în 2016 – Fructe dulci, Realități amare  care  a investigat lanțurile de fructe tropicale din supermarketurile germane, inclusiv Lidl.  Conform acestuia, “industria bananieră Ecuadoriană folosește substanțe cu un grad de toxicitate foarte ridicat, interzise în UE”. De asemenea, cercetarea a scos la iveală că stropirea cu pesticide este o activitate la ordinea zilei. Pe una dintre plantații, care, printre alte companii, furnizează banane pentru LIDL, 60% dintre muncitorii intervievați au afirmat că lucrează pe plantații în timpul stropirii sau imediat după ce stropirea are loc, o încălcare gravă a normelor de siguranță în muncă. Niciuna dintre companiile bananiere nu au publicate pe paginile web informații cu privire la politica utilizării de substanțe chimice pe plantațiile lor sau vreo informație cu privire la agrochimicele pe care le interzic.

Pentru muncitorii de pe plantații și localnicii din împrejurimile acestora, folosirea intensivă a agrochimicelor are efecte semnificative multiple precum probleme respiratorii, cancer, avorturi spontane sau malformații congenitale și copii cu probleme la naștere. De exemplu, unul dintre pesticidele cele mai comune în sectorul bananier, Mancozeb, interzis în UE, este foarte criticat pentru  afecțiuni ale sistemului nervos central și pentru că provoacă oboseală, dureri de cap, amețeli și tulburări de vedere și este recunoscut ca factor perturbator endocrin și cancerigen.

În cadrul proiectului Make Fruit Fair, l-am cunoscut pe Jorge Acosta Orellana, fost pilot de avioane fumigatoare. Acesta ne-a vizitat în noiembrie 2016 pentru a ne ajuta în diseminarea realităților amare din sectorul fructelor dulci tropicale și ne-am împrietenit mai târziu, în timpul vizitei mele în Ecuador. Mi-a vorbit pe îndelete despre neajunsurile asociate cu folosirea pesticidelor, m-a însoțit câteva zile pe plantațiile convenționale la care nu aș fi putut avea acces fără el și mi-a prezentat muncitori și fermieri care au avut sau au de-a face cu industria bananieră. Jorge și alți ecuadorieni mi-au explicat cum acesta este un lucru comun și cum apele comunităților din apropiere sunt otrăvite , cum se întâmplă frecvent să fie muncitori pe plantație fără nici un fel de protecție și că până nu de mult era o școală situată în mijlocul unei mari plantații  și se întâmpla ca aceasta să fie stropită din greșeală chiar în timpul orelor. Într-una din zilele petrecute împreună, am fotografiat imaginile de mai jos cu avioane care stropeau o plantație și, odată cu aceasta, cireada de vite de lângă.

Avion stropind cu soluții cu pesticide o plantație convențională și cireada de vite de lângă, regiunea Quevedo; Foto: Anca

Fumigarea nu este singura metodă de aplicare a pesticidelor. Din seria aspectelor de care habar nu aveam și a imaginilor pe care le păstrez în minte este și cea de mai jos. M-a surprins că fiecare ciorchine de banane de pe plantații, deopotrivă organice și convenționale, este îmbrăcat într-o pungă de plastic și apoi m-a intrigat, din mai multe motive această practică.

A fost una dintre primele curiozități la care am cerut să mi se răspundă și am înțeles că motivul este protejarea de vânt, menținerea unei temperaturi optime și protecție de insecte și de păsări. Pare să aibă sens, dar pe lângă asta, diverși fermieri sau producători mi-au transmis că e vorba de cosmetică sau de estetica plantei ceea ce suna pentru mine cu totul a nonsens. Era vorba despre faptul că, aparent, ca urmare a cerințelor consumatorilor occidentali, pentru a putea fi exportate, bananele trebuie să respecte anumite standarde și nu trec de controlul tehnic de calitate dacă nu au forma și mărimea potrivite sau dacă au zgârieturi sau pete pe coajă. Am văzut apoi cu ochii mei și cantitățile impresionante de banane care ajung deșeuri organice și am aflat că, în general, o treime din producție nu poate fi exportată pentru că nu  trece de CTC.

 

Ciorchini de banane înfășurați în pungi de plastic; Foto: Anca

E intrigant apoi faptul că  aceste pungi erau prezente și pe plantațiile organice. Mii de tone de deșeuri sunt generate astfel și, chiar dacă legea ecuadoriană cere din 1994 ca acestea să fie reciclate, cea mai mare parte ajunge în natură. Asocierea dintre atâtea pungi și producția ecologică mi se părea cu totul nepotrivită și mi-a reafirmat o concluzie mai veche legată de egoismul/antropocentrismul inerent speciei noastre. În general consumatorii caută produse naturale, organice, certificate ecologic, nu atât din grijă față de mediul înconjurător ci ca urmare a preocupării față de sănătatea umană. Sănătatea mediului este de fiecare dată secundară.

Totodată, este cel puțin intrigantă o realitate care îmbină cele de mai sus cu privire la pungile de plastic, reciclarea lor, sănătatea umană și a mediului. Pentru a economisi bani sau pentru a câștiga echivalentul a 1 cent pe pungă sunt femei care le iau acasă de pe plantații și le spală în cuvele în care, în multe cazuri, spală și rufele copiilor sau vasele în care servesc mâncarea.

Și asta nu este încă o relatare cuprinzătoare. Folosirea pesticidelor, monoculturile, deșeurile duc la degradarea și poluarea mediului, afectând pe termen lung resursele de trai și calitatea vieții pentru comunitățile din care fac parte plantațiile sau din apropierea acestora. Iar pe lângă riscurile și efectele negative asupra sănătății umane implicate de producția convențională a bananelor, aspecte legate  de demnitatea umană sunt strigătoare la cer.  Organizația Internațională a Muncii și un raportor special al ONU au recunoscut că muncitorii ecuadorieni de pe plantațiile de banane trăiesc o formă de sclavie contemporană prin zilele lungi de muncă, prin supunerea la substanțe toxice, prin absența contractelor de muncă și asigurărilor sociale neadecvate sau ilegale și prin dificultatea de a se asocia în sindicate pentru a-și apăra drepturile.

Fermierii și micii producători sunt prima verigă din lanțul de distribuție. Consumatorii sunt ultima verigă și, ca așa cum ne transmite Jorge, sunt principalii aliați pentru ca, prin presiune comună, să punem capăt  acestor nedreptăți și pentru a imagina și face posibilă o altă realitate. O altă lume este posibilă, în solidaritate și alegând în cunoștință de cauză ce cumpărăm, ce  nu consumăm și cum ne implicăm dincolo de actul de consum.

Referințe:
Alejander Naranjo Marquez, 2017 – La otra guerra. Situacion de los plaguicidas en Ecuador, Accion Ecologica, Quito;
FENACLE, IFA, FOS, 2011 – Produccion Bananera. Impacto en la Salud y el Ambiente, Quito;
Ethical Consumer Magazine, Issue #166, 2017
The external costs of banana production: A global study Research Report Prepared for Fairtrade International, Fair Trade International, True Price, True Cost, 2017;
Fructe dulci, realități amare;
www.povesteabananei.ro

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Asociația Mai bine promovează comerțul echitabil în România încă din anul 2009. De curând am lansat  o petiție adresată principalelor lanțuri de supermarketuri din România prin care cerem acestora introducerea de fructe tropicale certificate Fairtrade în fiecare magazin, din întreaga țară și în fiecare zi și asumarea plății unui preț corect către toți furnizorii, astfel încât să le permită în continuare acestora să aibă o producție sustenabilă atât social, economic, cât și în ceea ce privește mediul înconjurător.