Nu suntem cifre, suntem oameni – alienați, vinovați și indignați

5000 de persoane pe străzile din Iași și zeci de alte mii în țară e un eveniment cu puține precedente. Însă nu suntem numere, suntem oameni; vrem nu vrem, deloc liberi; blocați într-un sistem din care nu vedem cum  putem evada, alienați, vinovați și indignați.

2

 

Suntem alienați de noi înșine și unii de alții, de lumea de dincolo de noi de care suntem interdependenți, de natura de care depindem. Nu știm de unde venim, încotro ne îndreptăm și de ce o facem. Experimentăm o dezorientare și o confuzie constante cauzate de progresul la care suntem părtași care produce din ce în ce mai multă informație în toate sferele existenței noastre însoțită de o pierdere a cunoștințelor esențiale și de pierderea (aproape tragică) a semnificațiilor, a sensului, a înțelegerii binelui colectiv. Pentru că să evadezi din realitate pentru a imagina o altă normalitate este, în sine, un act de nesupunere civică.

Suntem vinovați pentru că societatea suntem noi și suntem responsabili de răul provocat. Pentru că ne e mai comod să ignorăm decât să empatizăm. Pentru că schimbarea a cărei nevoie o simțim intens dar pe care o afirmăm timid, se realizează dincolo de ieșirile în stradă și rareori suntem dispuși să facem mai mult. Pentru că știm că putem și alegem totuși să rămânem cantonați în zona de confort. Pentru că nu suntem pregătiți să aderăm la o transformare personală și la îmbrățișarea unei rutine cotidiene radical transformată; una desemnată de înțelegerea faptului că tot ce facem are un impact, colectiv, pozitiv sau negativ;  de la ce și unde cumpărăm la cum ne abordăm locul de muncă și ce alegem să facem în timpul liber, cum ne hrănim și, foarte important, cum ne manifestăm civic și politic etc. etc.

Suntem indignați pentru că s-a pierdut prea mult și pentru că simțim că mai avem mult de sacrificat. Pentru că este nevoie de un efort continuu de rezistență.Pentru că în momentul când îndrăznim (sau ne permitem naivitatea) să încercăm să schimbăm ceva înțelegem  că e drumul cu bătaia cea mai lungă pe care îl avem de parcurs. Fără nici o garanție că am atinge destinația. Pentru că e un drum plin de piedici, istovitor și cu surse de energie  precare. Pentru că justiția nu e dreptate și pentru că legile cărora ne supunem sugrumă inițiativa privată și umbrește bunăstarea colectivă. Pentru că trăim într-o lume (da, nu într-o țară) în care demersurile private de interes public sunt discriminate atât de sectorul public cât și de către cel privat chiar dacă sunt cele care veghează cu cea mai mare grijă binele comun.

Pentru că sentimentul fără acțiune e ruina sufletului. Pentru că să fii un activist astăzi înseamnă să fii proactiv și reactiv deopotrivă; să negi legitimitatea a aproape fiecărui aspect al lumii:  de la state și pretinsele lor guverne reprezentative la modul în care producem și obiceiurile de consum, de la aspirațiile îndreptate spre creștere cantitativă fără dezvoltare calitativă la cel mai mic detaliu al mesajelor pe care le primim din media…. O lume în care  e nevoie mai mult ca oricând de ecologie mentală și de gândire critică, în care nu ai cum să nu fii împotrivă și anti–corupție, violență, capitalism sălbatic, poluare, rasism, sexism, specism……

Aceasta nu este o relatare pesimistă. Este o exprimare liberă despre un foc care nu trebuie să se stingă până nu mistuie totul pentru a permite transformarea întregului sistem. Este necesar ca solidaritatea, empatia, compasiunea, indignarea …..  declanșate de colectiv să rămână vii și să se extindă până ne vindecăm cu totul.  Noi și toată lumea.

Până când nimic nu va mai fi la fel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>