Povestea cuib

Ideea de cuib implică la prima vedere ideea de protecție; un loc unde ești hrănit, acoperit, dădăcit, unde e călduț și bine. Dar ideea de cuib nu se oprește aici.

Cuibul este un loc unde se stă o perioadă oarecare de timp… atât cât este nevoie, în funcție de specie, pentru a incuba și apoi a pleca mai departe. Cuibul este un loc de unde pleci cu o învățătură pe care o duci în lume. Cuibul poate să schimbe lumea prin cei ce învață să ‘zboare’ și pleacă mai departe. Iar schimbarea se produce dintr-un centru, în mod radiar, ca un bec sau ca un soare. Soarele, ca orice altă sursă de lumină, nu luminează doar pt el. De fapt, nici nu are de ales… atunci când ajungi să te aprinzi si să luminezi – să zbori (căci lumina te face ușor, flexibil și creativ) – o faci pur și simplu fără să ai nevoie de un motiv… și lumina ta luminează și în jurul tău… și pentru că te afli în urban și nu ești vreun pustnic în vârful muntelui, atunci vei lumina implicit și pentru cei ce se află lângă tine. Și lucrul ăsta se întâmplă natural, indiferent că vrei sau nu să o faci, și indiferent dacă ceilalti își dau sau nu seama de asta. Uite așa se schimbă lumea…

Și ca să revin la păsările care pleacă din cuib… la fel ca razele de lumină, acestea părăsesc cuibul cu învățătura învățată 🙂 și o duc în lume. Și acolo unde se așează își fac și ele cuib la rândul lor și din cuibul ăla pleacă alte raze zburătoare și tot așa.

Pe scurt, este vorba de un loc care te inspiră. Lumina e inspirație… iar inspirația vine de la spirit… adică e un loc unde îți lași haina rolului pe care îl joci în societatea pe care o știm acum, într-un cuier simpatic, și îți lași spiritul să se simtă liber și să facă cunoștință cu alte spirite, într-un loc care, ca un cuib, protejează spiritele (pentru că e făcut de oameni buni, care fac lucruri din suflet)… acei oameni care aspiră să se intoarca la ei… sa redevină autentici. Și atunci când mai multe beculețe se adună și luminează împreună… puterea crește 🙂

Cuibul promovează stilul de viață verde. Apropo… știați că centrul (chakra) inimii este verde? Natura este verde… acolo fiind locul unde majoritatea oamenilor se duc ca să se incarce. Cu ce? Cu spirit… ‘inspiri’ o gură mare de aer curat și deja te simți minunat. Pentru că ești minunat, și atunci doar îți aduci aminte de asta. Dar Cuibul, pentru că e mereu lângă tine în urban, te ajută să îți aduci aminte lucrul ăsta de câte ori ai nevoie până când înveți că fix așa e… ești minunat! Și asta e marea lecție care se învață la Cuib și cu care pleci în lume ca o pasăre luminoasă 🙂

La cuib se mai învață ceva… și anume că interiorul se reflectă în exterior și invers. Mens sana in corpore sano. Ești ceea ce mănânci, citești, asculți, gandești, etc. Așa cum frunza copacului, prin felul în care arată cu nervurile și cu forma ei, evoca însuși marele copac pe care o ține pe una din multele lui ramuri… așa ca un cuib. În forma frunzei găsești forma copacului. Frunza este printre ultimele elemente ale copacului… cea care are intra in contact direct cu lumina, căci frunza e cea care ajunge cel mai sus spre soare – prin ea se întinde marele copac către lumina și prin ea crește pentru că frunza se ocupă de fotosinteză… alchimizează lumina solară (adică informația bruta) în sevă (informație rafinată)… pe scurt, frunza este un traducător al marelui spirit luminos în seva pământeană, hrănitoare (mâncare bună, făcută de oameni buni, muzică, ambient, cărți, jocuri, evenimente, oameni frumoși, etc.)

Copacul este cuib pentru frunze, pădurea este cuib pentru copac, pământul este cuib pentru pădure, universul este cuib pentru pământ. Le-am pus pe toate in cercuri care se extind la infinit. Și prin toate aceste cercuri concentrice trece axul care le ține pe toate laolaltă interconectate ca o tulpină prin care circulă seva.