S-ar putea să sune ciudat, însă agricultura nu este întotdeauna biologică. Din start trebuie să disecăm o ambiguitate. Am învățat cu toții la școală că termenul „biologic” își are originea în cuvintele grecești „bios” (viață) și „logos” (știință/fir logic). Din moment ce agricultura are ca scop obținerea unei manifestări prospere a unor organisme, iar aceasta poate fi obținută doar respectând logica respectivului organism, putem trage concluzia că agricultura poate fi doar biologică.
Ei bine, acest îndrumar propune o versiune a termenului ceva mai holistică.
Agricultura biologică presupune în primul rând respect pentru natură. În acest sens sfera de atenție, de factori care trebuie luați în calcul este una extinsă. Logica acestui tip de agricultură conține aspecte ce fac referire nu doar la valoarea recoltei în cauză pe piață. Ea include o preocupare pentru sănătatea întregului ecosistem. În acest sens, agricultura intensivă nu este biologică. Impactul acesteia asupra resurselor din proximitate (calitatea apei și a pământului) sau asupra biodiversității nu este, în general, un aspect relevant în viziunea și procesul deliberativ al agricultorului.
Putem vorbi de existența unui status-quo în agricultura producătoare de alimente la care populația are acces. Practicarea monoculturii, utilizarea fertilizatorilor, regulatorilor de creștere, pesticidelor, erbicidelor, fungicidelor precum și mecanizarea procesului sunt practici bine înrădăcinate în agricultura modernă. Acestea degradează solul și poluează cu nitrogen și pesticide apele costiere. „Folosim acum de 42 de ori mai multe pesticide decât în urmă cu 50 de ani, şi chimicalele utilizate sunt cam de 10 ori mai toxice.”
Din fericire există și rețele alimentare alternative, de rezistență, a căror membri practică agricultura biologică sau consumă produsele ei. În cadrul acestor rețele, relația producător-consumator este cât se poate de directă și are la bază o încredere mutuală. Mișcarea își are originea în Japonia unde astfel de grupuri se regăsesc sub numele Teikei. Ce a motivat apariția lor în anii ’60 a fost dorința de a evita o posibilă otrăvire a familiilor japoneze de către agricultura contemporană. Astăzi, în Japonia, o familie din patru participă într-un Teikei. Mișcări similare sunt active astăzi în Europa, SUA și Canada, ultimele două servind peste 100 000 de familii.
„Pe scurt, prin intermediul acestor iniţiative fiecare câștigă: agricultorii, prin câștiguri mai mari ca urmare a vânzării directe, cât și prin și o recunoaștere și apreciere adecvată a muncii lor; consumatorii, datorită posibilităţii de a dispune de alimente proaspete de calitate, la un preţ accesibil; comunităţile rurale, întrucât prin aceste schimburi se pune în mișcare un cerc virtuos pentru toată economia locală.”
Îndrumarul conține principii și modul de funcționare a diverse organizații care susțin acest tip de agricultură.
