Într-una din sâmbetele de vara trecută am mers in piața din apropierea cartierului în care locuiesc. E locul preferat pentru cumpărături despre care uneori zic că poate fi asociat cu o formă de terapie. Starea de bine este generată în primul rând de faptul că acest spațiu mercantil e în aer liber, mai puțin îngrădit și substanțial diferit de spațiile inerte specifice supermarketurilor. Îmi place diversitatea pe care o întâlnesc, mirosurile și culorile prezente. Pot cunoaște vânzătorii care (uneori) sunt și producătorii alimentelor pe care le consum. E un sentiment de apropiere atât ca urmare a interacțiunii directe cu aceștia cât și indirect, o apropiere de natură și de ceea ce ne oferă ea, sezonier și local. Piețele, atât cât mai rezistă unele, deși cu administrare defectuoasă și prea puțin valorate, sunt locurile în care găsim ingredientele care au fost produse cel mai aproape posibil de locul nostru de consum, cele mai proaspete.
Abia apăruseră roșiile, m-am bucurat să găsesc conopidă și broccoli produse la noi în județ, am găsit o diversitate mare de fasole și am cumpărat câteva sute de grame, chiar dacă nu e cel mai potrivit sezon pentru ele, am ales apoi toate ingredientele pentru borșul săptămânal, am trecut pe la tarabele cu moldoveni pentru semințe și m-am îndreptat către fructe. Sunt mare fan al harbujilor, dar cum abia începea sezonul și nu erau decât grecești, am preferat să mă opresc la fructele al căror sezon se termina în curând. Am luat caise cu 6 RON kilogramul, coacăze cu 15 RON și zmeură cu 10 RON și când să plec, în zona cu fructe importate și exotice, mi-a atras atenția imaginea din fotografia de mai sus. Banane, certificate bio, la prețul de doar 3,9 RON kilogramul.
Prețul pe care-l plătim pentru un produs sau un serviciu, indiferent de utilitatea lui, fie că e vorba de unele care ne satisfac nevoile precum hrana sau îmbrăcămintea sau dorințele precum gadgeturi sau servicii de entertainment, este pentru cei mai mulți primul criteriu pentru o alegere de consum. Poate acesta este până la urmă și principalul motiv de a alege piețele pentru cumpărături – prețurile scăzute și posibilitatea de a negocia. E drept, cei care-și permit, cântăresc și cel mai bun raport preț-calitate, luând în calcul calitatea mai ales din prisma beneficiilor personale.
Nu trebuia să fi plecat de curând, în luna mai, #pedrumulbananei, pentru a mă mira faptul că fructele exotice, importate de la peste 10 000 km distanță, ajung să fie de două, de trei și chiar de patru ori mai ieftine decât fructele locale. Știam deja de ceva timp că de fiecare dată cineva plătește prețul pentru costurile prea mici a ceea ce găsim pe piața convențională.
Drept consumatori, suntem la unul dintre capetele lanțului de distribuție. La începutul acestuia, în cazul pieței alimentelor, sunt fermierii și micii producători care cultivă, cresc și îngrijesc materia primă care devine hrana noastră. Aceștia sunt cei mai fragili și totodată cei mai afectați de modul de funcționare a piețelor convenționale. Prețul pe care-l primesc pentru munca lor este stabilit de piața globală nu de către producători, cu excepția nișei reprezentate de comerțul echitabil și/sau organic.
De exemplu, pentru anul 2017, prețul de referință stabilit de statul ecuadorian este de 6.26 USD per cutie, în urma negocierii între micii producători și exportatori, în care primii cereau 6.55 USD și cei din urmă 6.16 USD. Pentru cantitatea standard de 18.14 kilograme per cutie, prețul per kilogram de referință înseamnă în moneda noastră în jur de 1.5 RON per kilogram. Acesta este prețul minim recomandat care ar trebui plătit de exportatori pentru fiecare cutie.
Însă acest preț de referință nu este de cele mai multe ori prețul pe care-l primesc producătorii sau fermierii, ci, în urma negocierilor intermediarilor între aceștia și marile companii exportatoare, pentru a nu risca să rămână cu producția nevândută, deseori primesc mult mai puțin, 4 sau 3 dolari pe cutie (adică mai puțin de 80 de bani per kilogram), sau așa cum mi s-a transmis direct de unii fermieri, doar un dolar, în condițiile în care numai cutia de carton și plasticul în care sunt ambalate bananele pentru export, costă mai mult.
Spre deosebire de bananele convenționale, cele care poartă eticheta Fair Trade, respectiv cele care sunt certificate după standardele comerțului echitabil, primesc întotdeauna cel puțin prețul recomandat minim pentru producție și în plus primesc așa numitul Fair Trade Premium, stabilit la un minim de 1 dolar per cutie, pentru investiții în proiecte comunitare din zona plantațiilor.
Organizația importatoare BanaFair este cel mai important importator de banane Fair Trade din Germania și un pioner în domeniu pe continentul nostru, fiind la originea exportului cu banane echitabile din Republica Dominicană și apoi din Ecuador, încă din anul 1987. L-am cunoscut îndeaproape pe Helge Fisher, un cetățean de origine germană stabilit de cel puțin două decenii în America Centrală, care lucrează din 1993 pentru Banafair. Din discuțiile cu el și în urma unei vizite în Portul Bolivar din Machala, de unde pleacă cel mai mare procent al bananelor certificate organic și fairtrade spre Europa, am reușit să înțeleg mai bine matematica din spatele comerțului acestui fruct, pe care o redau în imaginea de mai jos:
Deci, cum au ajuns bananele la 3.90 ron kilogramul din piața Alexandru din Iași? Chiar dacă ar fi fost banane convenționale, dacă s-ar fi respectat prețul minim de referință pe cutie, ar fi trebuit să coste, înainte de fi vândute angrosiștilor, undeva la 4.40 ron kilogramul. Însă bananele respective purtau două etichete importante, una cu marca europeană pentru produse bio și una a sistemului de certificare Rainforest Alliance, cel mai popular din America în domeniul garantării conservării mediului din regiunile producătoare. Așadar, primul răspuns pe care-l am este că, anumite costuri nu au fost plătite și, cel mai probabil, acestea au fost cele asociate cu munca și cu siguranța fermierilor și micilor producători. Fermierii au primit mai puțin de 40 de bani din suma pe care am plătit-o eu pentru un kilogram de banane.
Un alt răspuns poate fi faptul că importatorul sau vânzătorul nu a avut succes în planificarea vânzărilor și, pentru a nu rămâne cu marfa nevândută, a ales să o vândă la subpreț. A propos, stiati că o treime din bananele produse devin deșeuri pentru că nu îndeplinesc condițiile tehnice de calitate care au de-a face cu forma, mărimea și aspectul cojii și nu cu calitatea pulpei fructului pe care o consumăm?
Diagrama de mai jos ilustrează cum sunt distribuite veniturile în lanțul valoric al bananelor din principalele țări care exportă spre Europa, vânzătorii cu amănuntul și retailerii obținând în jurul a 41% din valoare (Basic, 2015A) din prețul plătit de consumatorii ca tine și ca mine, în timp ce muncitorii primesc doar 7%.
Prețurile finale pentru consumatori au rămas fie stabile, fie au crescut nesemnificativ din 2001 (de la 1.43 la 1.48 EUR/kg) în cele mai multe dintre țările europene, cu excepția Marii Britanii, unde s-au înjumătățit. Tendința este cu totul contrastantă față de prețul de import al bananelor care a scăzut cu 20% în aceeași perioadă (de la 1.29 la 0.97 EUR/kg) și care afectează toate țările principale care furnizează banane către UE – Ecuador, Columbia, Costa Rica, Camerun și Republica Dominicană) în timp ce retailerii își cresc marja din valoarea bananelor în cele mai multe țări (Basic, 2015b).
Pentru a înțelege în totalitate consecințele declinului prețului bananelor asupra fermierilor și muncitorilor, scăderea aceasta trebuie să fie comparată cu creșterea costurilor de producție și ale traiului în țările producătoare de banane din America Latină și Africa din ultimul deceniu. În ce privește producția, costurile de transport peste ocean au crescut cu 233%, cele pentru fertilizatori și/sau pesticide în medie cu 195%, iar materialele de împachetare cu aproximativ 150%. Costurile pentru hrană, sănătate, educație, cazare, transport și comunicare au crescut cu 92% în Columbia, 129% în Ecuador, 218 % în Costa Rica și cu 278 % în Republica Dominicană din anul 2001 (idem).
Care este impactul acestor cifre? Costurile amplificate redate mai sus, cumulate cu scăderea prețurilor duc la multiple probleme sociale și de mediu conexe producției bananiere. Drepturi umane de bază nu sunt respectate, discriminarea este comună, cu o rată extrem de mică a angajării femeilor, venituri ce nu acoperă costurile de trai și zile de lucru lungi, deseori peste 12 ore. Totodată, de cele mai mule ori muncitorii sunt fie prea puțin, fie deloc protejați de aplicarea intensă a agrochimicelor toxice, cu efecte foarte serioase asupra sănătății. Și nu în ultimul rând, producția la scară largă a bananelor este asociată cu monocultura ceea ce duce la pierderea biodiversității, poluarea solului, a cursurilor de apă și a acviferelor, ceea ce generează un impact negativ și mai accentuat asupra comunităților locale.
Ceea ce percepem ca produse ieftine implică costuri ascunse de care nu suntem conștienți, dar de care suntem afectați indirect. Ne uităm la preț și asta e cunoștința de cauză în baza căreia alegem să cumpărăm. Dacă am alege și mânați de conștiință și am înțelege valoarea din spatele cifrelor, am alege poate să plătim prețul corect. Dacă asta înseamnă să plătim mai mult, nu e musai să ne afecteze buzunarul ci putem consuma mai puțin și mai bine.
