ldlÎn luna octombrie Asociația Mai Bine a participat la LIDL Week of Action, campanie organizată de Make Fruit Fair! într-un cadru internațional. Ideea care a stat la baza acestei săptămâni a acțiunii a fost dorința consorțiului de organizații membre a MFF să determine și să someze LIDL să joace echitabil.

Despre acest echitabil probabil ați mai auzit în cadrul asociației noastre și sunt multe de spus și dezbătut, ori pro, ori contra. Noi, bineînțeles, suntem de partea echității, iar de această dată vorbim despre un comerț corect. Propunem ca alternativă la conceptul „Free Trade” pe cel de „Fair Trade” aplicat fructelor tropicale, pentru că în cazul fructelor și legumelor românești, sau care pot fi crescute și la noi, susținem de multă vreme consumul local, de la mici producători, în detrimentul marilor lanțuri de supermarketuri.

Ce facem, însă, când dorim să consumăm, portocale, lămâi, dar mai ales ananași sau banane? Cum ne putem asigura că fructele pe care le procurăm provin dintr-un lanț de aprovizionare care respectă drepturile omului, mediul și consumatorul? Un răspuns în acest sens ar fi Organismul de Certificare Fair Trade, funcțional din 1988.

În această direcție am lansat către LIDL, alături de alte 19 organizații membre a MFF,  provocarea de-a adopta și promova acest tip de comerț, foarte firav reprezentat pe piața românească. Demersurile și acțiunile în acest sens fiind foarte puține, sau la o anvergură foarte mică, iar din partea autorităților lipsind interesul, este necesară o continuă și vehementă susținere a comerțului echitabil.

Dacă apare întrebarea: „de ce LIDL?”, răspunsul este de natură tehnică. Alegerea acestui retailer potrivindu-se cu răspândirea geografică a organizațiilor membre MFF, în calcul fiind luată și forța sa în lanțul de comercializare al bananelor, dar și presiunea directă ce poate fi aplicată asupra lui de către consumatori, obiectiv nerealizabil în cazul unei companii de distribuire a fructelor, de exemplu Dole. Dacă e să privim pe termen lung, modificarea strategiei de marketing pe care o are LIDL, sau introducerea pe piață mai fervent și a conceptului Fair Trade de către acesta, ar obliga și alte lanțuri de supermarket să adopte o schimbare în politica lor de cumpărare și comercializare a fructelor.

Să punem capăt totuși lunguieței paranteze și să revenim concret la acțiunea avută în luna octombrie. Voluntari și membri ai asociației, au organizat un scurt photo stunt în fața unui magazin LIDL din Iași.

Ideea acestuia a fost să fie reprezentată influența pe care o are LIDL asupra muncitorilor de pe plantațiile de banane sub egida Practicilor comerciale neloiale. În această ordine de idei, LIDL, alături de alți actori ai lanțului alimentar, prin aplicarea acestor practici îi determină pe muncitori, circumstanțial, să ducă o viață mizeră, în sărăcie, fără asigurare medicală, fără un venit stabil, supuși continuu discriminărilor, mai ales a celor de gen. În plus, pe lângă problema socială regăsită aici, o avem și pe cea ecologică. Modul în care sunt produse și distribuite fructele exotice consumate de noi este departe de a fi sustenabil și de a respecta normele primare de protecție a mediului, consumatorul neștiind cantitatea și tipul de pesticide folosite. Acesta fiind doar un exemplu de nerespectare a mediului.

De aceea MakeFruitFair și Mai Bine propune alternativa Fair Trade. Alternativă prin care ne putem asigura că prețul fiecărui produs pe care-l consumăm este plătit corect de fiecare actor al lanțului de consum, de la muncitor, producător, până la comerciant și consumator. Apoi, în acest preț, este inclusă și natura, asigurându-ne o producție sustenabilă care să lase loc și generațiilor viitoare să existe.

Vă lansăm, deci, și vouă provocarea pe care am lansat-o către LIDL. Sunteți gata să jucați echitabil?