Democrația este producție de adevăr de către oricine, ca oricine, în absența unui titlu. „Există mai multe șanse de a ajunge la adevăr și de a-l accepta prin dezbatere socială extinsă, deschisă” decât prin închidere și monopolizare expertocrată. (Ura Împotriva Democrației, Jacques Ranciere, Idea Design & Prinț, 2012) Însă, în general nu ne gândim la Democrație ca fiind o filosofie, un sistem epistemic ci mai degrabă un sistem de guvernământ. Un sistem preponderent reprezentativ. Îndrumarul de față recunoaște nevoia de o mai largă participare a cetățenilor în viața publică și descrie diferite unelte pe care instituțiile le pot folosi pentru a consulta cetățenii pe o anumită temă.
O participare publică extinsă aduce beneficii atât autorităților cât și cetățenilor. Instituțiile beneficiază din faptul că de cele mai multe ori cetățenii au o perspectivă derivată din experiență asupra stării generale a comunității și astfel pot aduce la cunoștința instituțiilor informații prețioase și idei inovative. Un alt beneficiu este creșterea gradului de legitimitate.
Primul pas esențial participării este informarea. Scopul acesteia este de prezenta activitatea administrației și a îl educa pentru optimizarea comunicării ulterioare. Pentru concretizarea acestui pas, administrația se poate folosi de: spații de afișaj, publicații, propria pagină web, transmiterea ședințelor pe o televiziune locală sau pe internet, un centru de informare cetățenească sau de colaborarea cu instituții media.
Există două tipuri de metode pentru participarea activă a cetățenilor: metode deliberative și metode non-deliberative. Diferența dintre cele două este că prima oferă participanților oportunitatea de a discuta și examina punctele de vedere exprimate. A doua are ca țintă doar culegerea de informații fără a încuraja dezbaterea sau satisface nevoia de consens. În ghid veți găsi exemple de metode detaliate din ambele categorii precum și recomandări privind oportunitatea implementării lor.
Finalitatea consultării publicului trebuie să se materializeze într-un raport post-consultare. Existența acestuia elimină suspiciunea unei posibile denaturări a concluziilor la care au ajuns cei consultați, este un punct de referință pentru ceilalți cetățeni interesați de problema în cauză și poate fi folosit pentru a observa în ce măsură participanții au influențat decizia finală.
