Anca și Elvys, cea care a inițiat în 2009 Asociația Mai bine, respectiv cel care o conduce (în sensul de a direcționa spre viziune, nu de a impune reguli, important de subliniat) în prezent, au realizat, cu ocazia aniversării unui deceniu de activitate a organizației, o retrospectivă asupra acesteia, personală. Redăm mai jos o sinteză a acesteia, în trei părți: De ce? – viziunea personală despre mai bine, Cum? – abordările care ne fac mai aparte în pleiada organizațiilor societății civile și Ce? – învățăturile cheie din acest deceniu de activitate.
Ce înseamnă Mai bine?
Mai bine are o conotație diferită pentru fiecare în parte. Pentru noi, Mai bine nu înseamnă mai mult. Mai mulți bani, mai multe posesiuni, mai mulți prieteni, mai multe călătorii, mașini mai bune sau tot ce ar putea fi cumpărat cu bani. Mai bine înseamnă mai prezent/ă, mai conștient/ă, mai calculat/ă (chiar dacă asta înseamnă mai lent/ă), mai împăcat/ă cu sine, o comunitate de oameni.
Mai bine nu înseamnă o lume perfectă, ci una mai bună, mai blândă, mai preocupată de impactul ei asupra mediului înconjurător. Înseamnă o prezență de spirit conectată la lumea exterioară și la cea interioară.
Mai bine nu e, în nici un caz, dușmanul binelui, cum ar spune unii. Înseamnă fi onest/ă, a fi conștient/ă de limite, a nu vrea totul și a ne bucura de ce avem, de viață, a fi mai apropiați de sensul ei biologic, nu doar abstract. Înseamnă totodată, un potențial, o speranță, încredere. Fondatorii asociației au primit cumva această încredere, că există un potențial pentru mai bine care merită valorificat la nivel individual și personal și că acesta este cu atât mai mare cu cât este explorat împreună.
Faptul că ne gândim că nu putem contribui la o schimbare radicală sau că orice schimbare pozitivă e greu de înfăptuit, ne blochează. Avem nevoie de încrederea că fiecare pas contează și că împreună, generăm un impact. După celebrele citate: să fim schimbarea pe care ne-o dorim, să nu facem nimic din cauză că putem face doar puțin, să nu ne îndoim că un grup mic poate schimba lumea, întrucât cele mai semnificative schimbări așa s-au și produs.
Noțiunea de #interdependență este foarte legată de mai bine. Avem încredere că dacă bine faci, bine găsești, că nu ne poate fi bine dacă în jurul nostru nu e bine, că suntem influențați de mediul din jurul nostru, fie el natural, social sau economic, local sau global etc., la fel cum noi influențăm mediile din jurul nostru.
Ca toate poveștile, Mai bine a pornit de la o idee. Ideea că #oaltălumeesteposibilă, una mai bună și că depinde de fiecare să facem această posibilitate mai probabilă. Am început cu inițiative foarte mici, fără vreo pregătire, strategie, planuri, obiective.
Prima activitate a ceea ce era atunci un grup de inițiativă a fost în decembrie 2008, strângere de fonduri prin colindat – o activitate simplă, plăcută, convivială, cu impact direct. Un grup de oameni diferit de fiecare dată, dar a cărui celulă de bază a rămas constantă, am colindat timp de 5 ani, consecutiv – am strâns poate în medie 5000 ron pe an, bani pe care i-am folosit în primul an pentru Azilul de bătrâni de la Sculeni și în anii următori pentru organizarea de ateliere de terapie prin artă și a unor tabere anuale la mare pentru copii cu handicap sever.
Nu am avut și nu avem metode clare și o strategie de dezvoltare, la fel cum habar nu aveam ce înseamnă cultură organizațională în primii ani de Mai bine. Nu spunem că e bine, ci că așa au stat lucrurile :). Acest lucru nu ne-a împiedicat, însă, să ne dezvoltăm, ci a lăsat loc de naturalețe în evoluție. Pe măsură ce am crescut în ani, prin experiența acumulată și energia umană investită, am devenit un actor principal local în sfera ecologiei umane și o referință națională în cea a economiei sociale. Astfel am înțeles că sunt anumite trăsături care ne disting sau ne caracterizează și care rămân constante.
Cum? O organizație la firul ierbii
Mai bine este despre forța colectivă a acțiunilor mici. Asociația a fost fondată și este condusă de oameni simpli care nu provin din familii filantrope, fără a avea în spate (cum se întâmplă de cele mai multe ori printre puținele organizații similare care au continuitate) o entitate publică sau privată (o corporație, o entitate de cult/ religioasă, o instituție internațională etc.). Am beneficiat, însă, de încrederea și suportul celor apropiați. Suntem liberi/ independenți, dar și vulnerabili. Un lucru deloc evident, dar care explică de ce există atât de puține organizații active în aria noastră de activitate care rezistă mai mult de 2/3 ani.
Dezvoltarea noastră a fost bazată în mare parte pe voluntariat pe tot parcursul celor 10 ani. Nu am crezut inițial că organizația va crea locuri de muncă, cu atât mai puțin că va deveni locul principal de muncă pentru mai mulți dintre noi. A crea locuri de muncă pentru Mai bine este unul dintre cele mai semnificative rezultate, una dintre cele mai importante surse de impact pozitiv, cu mențiunea că oamenii care lucrează, deseori sunt și membri activi și, într-o foarte mare măsură, se implică dincolo de norma de lucru și de fișa postului. Am minți dacă am spune că ne-a fost și că ne este ușor. Adevărul este o poveste plină de provocări.
Mare parte din acțiunile mici au condus la proiecte mai de amploare. În primii ani ne-am dedicat unor activități cu impact aparent marginal , dar cu semnificație centrală, care au inspirat și pregătit proiectele mai mari, mai vizibile, permanente ale organizației: colectare de de deșeuri de hârtie și de baterii, plantare de mii de puieți, atelierele de lucru manual, reciclare creativă, mese conviviale cu hrană lentă, organizare și participare de/la târguri etc.
Recuperarea, recondiționarea și donarea unui rastel de biciclete Universității Al.I.Cuza, cu ocazia Săptămânii Europene a Mobilității din 2009; 
Primul atelier de realizare sacoșe reutilizabile din bumbac netratat chimic, înainte de a exista numele REDU, în anul 2009 
La sediul inițial Mai bine, realizând 50 de recipiente de colectare separată a bateriilor, în 2010; 
Una dintre primele activități de economie socială – primul târg pe care l-am organizat, în 2010, cu ocazia celei de-a doua ediții a Săptămânii Comerțului Echitabil la Iași, pe Strada Lăpușneanu; 
Unul dintre primele ateliere de lucru manual, aici atelier de terapie prin artă, cum le numeam noi, pentru copii cu handicap sever, fără artiști și fără terapeuți pregătiți în vreun fel
Cum? Abordarea holistică sau integrativă
Numele asociației nu este însoțit întâmplător de cuvintele etic, ecologic și echitabil.Acestea desemnează abordarea holistică în viziunea și misiunea noastră care ne inspiră/ ghidează activitățile și proiectele. Abordăm dezvoltarea durabilă/ ecologia umană prin mai multe arii de acțiune, pe toate cele trei dimensiuni ale vieții/ dezvoltării umane: natură, societate, economie. Deși suntem mai degrabă cunoscuți ca o organizație de mediu, ne-a preocupat și am integrat latura socială și cea economică în mai toate inițiativele noastre. Abordarea acesta este strâns legată de principiul interdependenței. Ni s-a părut firesc încă de la început să nu abordăm protecția mediului fără a fi atenți la nevoile oamenilor, să nu întreprindem acțiuni sociale/ solidare neglijând impactul asupra mediului sau să întreprindem activități economice fără grijă deopotrivă cu privire la efectele sociale și de mediu ale acestora.
De exemplu, încă din primele activități de fundraising din primii ani, produceam manual și local sacoșe reutilizabile sau produse din cânepă; – produceam și comercializam produse verzi, ecologice pentru sprijinirea unor persoane adulte cu handicap locomotor sau a unor copii cu handicap sever; participam la târguri și eram o prezență care ieșea de departe din tipar 🙂
Cum? Puterea exemplului
Aplicăm ceea ce predicăm și credem foarte mult în puterea exemplului fără a ne lua rolul de modele; credem că există nenumărate piste de a deveni mai buni, de a face mai mult bine etc., dar că e important să nu punem presiune nici asupra noastră, nici asupra celor din jur; Asta nu înseamnă că nu suntem critici, dar încercăm să fim într-un mod constructiv, când și dacă se poate. Să fim proactivi, nu reactivi, dacă avem măsurile.
În încercarea sau determinarea de a fi congruenți, o provocare mare a fost de a evita să fim părtași în fenomenul de green-washing, de a nu ne asocia cu anumite corporații, de a nu aplica pentru fonduri de la companii a căror arie de activitate contravine principiilor promovate etc. Asta, din nou, ne-a păstrat vulnerabili, dar și credibili și ne dau legitimitate în transmiterea mesajelor noastre.
În Mai bine suntem oameni foarte diferiți. La fel cum biodiversitatea este esențială în lumea naturală, diversitatea umană este benefică oricărei organizații. Cei mai mulți dintre noi ne-am influențat reciproc și am devenit mai buni prin interacțiunea cu oamenii de lângă noi. Cei mai mulți am regândit felul în care trăim, cum ne hrănim, cum ne deplasăm, ce cumpărăm, cum ne ocupăm timpul.
Mai Bine ca organizație înseamnă transformare și schimbare pozitivă mai ales la nivel personal. Asta pentru noi a fost o invățătură cheie: că nu putem face bine/ mai bine dacă nu suntem bine. Că felul în care avem grijă de noi e grăitor în celelalte sfere. Nu ne-am propus niciodată să schimbăm pe nimeni, dar organizația aceasta a fost un prilej extraordinar de influență pozitivă între cei care au aderat la ea.
Foto: fotografii Gustă Slow, unul dintre evenimente preferate din primii ani, care au inspirat mai târziu fondarea Slow Food Iași și chiar a CUIB-ului;
În prima fotografie de grup de mai sus, suntem noi, voluntarii, membrii, în ultima sunt prietenii Mai bine. Evident, fotografiile transmit bucurie, cum altfel cu asemenea companie și mâncare bună, sănătoasă? Dincolo de ce se vede, aceste evenimente erau cât se poate de responsabile social și ca impact asupra mediului. Am fost la conferințe pe economie socială în hoteluri de 5 stele și am participat la conferințe sociale pe teme solidare prin care se genera multă risipă, fie alimentară, fie de altfel de resurse; chiar și la evenimente de mediu în care apa e îmbuteliată și principalul furnizor e coca cola. Pentru noi, chiar dacă acestea erau activități nefinanțate și fără buget, și chiar dacă trebuia să cumpărăm din banii noștri zahăr brun, ingrediente certificate bio sau fair trade, chiar dacă era nevoie să cărăm zeci de kg de veselă și logistică pentru a nu folosi recipiente/ tacâmuri de unică folosință și trebuia să le spălăm în locuri mai puțin potrivite precum chiuvetele de la barul Acaju sau băile Institutului Francez, ni se părea cât se poate de firesc să facem eforturile acestea, pentru a aplica ceea ce promovăm.
Cum? Pionerat, curaj, inovare socială
Mai bine a abordat și a pus pentru prima dată în practică mize și concepte precum zero deșeuri, reciclare creativă, hrană lentă, comerț echitabil, economie socială, grădini urbane ș.a.
Fiind primii, eram singulari, deci pionieri. Ne bucurăm că am avut curajul de a intra pe piste nebătătorite, dar nu ne mândrim neapărat cu asta. Nu vrem să fim singulari, ci să vedem schimbarea pe care ne-o dorim cât mai prezentă, pretutindeni. Ce am inițiat, uneori proiecte înaintea timpului lor, sunt de fapt puneri în practică sau aplicare a unor aspecte și principii cât se poate de firești și simple. Ce e mai firesc decât să vrei să nu generezi risipă sau deșeuri, să mănânci sănătos și gustos, hrană cât mai specifică locului și să poți trasa originea produselor, să culegi fructe mergând pe stradă din copacii din spațiile publice, să bei apă de la cișmele sau să ceri un pahar cu apă de la robinet din orice local, să-ți poți parca în siguranță o bicicletă etc.
Ni s-a spus că am fi radicali, naivi, nesăbuiți. Cele mai simple lucruri despre viață sunt cel mai greu de explicat (întrebați pe oricine și chiar pe un student la biologie definiția vieții și vedeți câte persoane pot răspunde). O sursă/ cauză a problemelor ecologice și sociale este tocmai alienarea (de noi înșine, unii de alții, de natură) și nerecunoașterea interdependenței ca atribut central a lumii contemporane. Tot așa, cele mai simple lucruri de schimbat de către oameni în vederea unui trai mai bun, par cele mai dificile de abordat. Avem împământenite obiceiuri care par atât de greu de dezrădăcinat, de unde și nevoia de ecologie mentală, nu numai de a ne imagina schimbarea potențială ci de a vizualiza lumea în care vrem și putem să trăim. Cât de poluați mentali suntem, pentru exemplificare realizezi prin simplul gest de a cere un pahar cu apă, de a refuza o pungă reutilizabilă, de a merge cu bicicleta la deal nu ca să te antrenezi, de a renunța la TV etc.
ÎNVĂȚĂTURI CHEIE
Antropocentrism versus ecocentrism
Contrar impresiilor, planeta Pământ nu “trebuie” salvată. A supraviețuit meteoriților, dinozaurilor și multor alte calamități. În timp ce oamenii, ei bine, oamenii nu pot fără Pământ, încă. Și când scriem Pământ ne referim la apa potabilă, biodiversitate, copaci etcetera. Până la alte descoperiri științifice, propunem să nu mai cauzăm suferință și să protejăm Viața, în toate formele ei. Omul – în sensul de homo sapiens, specie animală printre atâtea alte specii, este parazitul suprem, o specie care beneficiază extraordinar de mult de pe seama altora fără a da mai nimic înapoi pentru alte specii.
Poate puțin cam cinic George Carlin, pentru unii, dar în esență exprimă destul de bine în acest video un fapt pe care și noi l-am înțeles destul de târziu. Știam că ecologiștii se împart în două spectre: cei antropocentrici și cei ecocentrici. Cei antropocentrici erau cei de criticat, pentru că sunt cei preocupați de sănătatea mediului din perspectiva sănătății umane. Adică se dedică unor proiecte împotriva poluării apei, a solului, a aerului, reducerea deșeurilor sau evitarea reducerii biodiversității etc., din rațiuni care țin pur de calitatea vieții umane și beneficiile antropice. Consideram că un ecologist veritabil nu poate fi decât ecocentric, adică o persoană care se dedică protejării naturii de dragul ei, fiind conștientă/ conștient de valoarea ei intrinsecă. Am înțeles mai apoi, că este greșit să considerăm că protejăm natura sau mediul. Planeta pământ ar fi într-o stare mult mai oportună vieții celorlalte specii de plante și animale, fără noi; este un fapt. Toate demersurile în direcția protejării împotriva poluării, schimbărilor climatice, pierderii biodiversității sunt, de fapt, demersuri de a ne salva specia noastră.
Reziliență versus dezvoltare durabilă
Întotdeauna oare este loc de mai bine?
Fără a fi fataliști, considerăm că dezvoltarea durabilă este o paradigmă depășită. Noțiunea de dezvoltare e foarte ancorată în creșterea economică. De la summit-ul pământului din 92, de când a devenit un laitmotiv în discursurile și politicile publice, în sferele academice sau mișcările civice, deci de un interval de timp ce reprezintă o generație, avem o traiectorie din ce în ce mai nesustenabilă.
Suntem prima generație care simte efectele schimbărilor climatice și ultima care ar mai putea face ceva, spunea Obama. E posibil să fie deja prea târziu, și nu am fi onești dacă nu am spune asta.
Tot din onestitate, împărtășim o învățătură legată de cea mai mare frustrare – personală, profesională, organizațională. Problemele pe care le abordăm sunt deseori prea complexe pentru a se preta unei soluții simple. Impactul nostru este încă foarte, foarte marginal și știm că fără intervenții de sus în jos, la firul ierbii, nu ne putem salva, drept pentru care ne gândim deja să ne schimbăm misiunea de la cea de a contribui la dezvoltarea durabilă locală, la cea de a contribui la reziliența locală (unde reziiliența – capacitatea de a ne adapta la șocuri, reprezintă în cazul nostru, șocul generat de schimbările climatice și de antropocen)
Așa cum știți, călătoriile cu avionul devin din ce în ce mai ieftine, apar din ce în ce mai multe supermarketuri și dispar din ce în ce mai multe magazine de cartier, găsim din ce în ce mai anevoios produse locale, iar comportamentele ecologice sunt penalizate. Exemplul cel mai grăitor este cel al priorităților pentru investiții unde opțiunile pe care le avem de ales, în ierarhizare sunt fie pentru a ne deplasa mai mult, mai repede și mai departe, fie pentru a ne asigura tratamentele unui stil de viață alert și poluat. Nu există nici o prioritate care să desemneze protecția mediului, sporirea calității vieții prin alte mijloace decât transporturi și accesul la spitale, mitigarea schimbărilor climatice etc. Absurd și contrar cu totul evidențelor pe care le avem – așa cum spunea de curând un istoric la întâlnirea de la DAVOS pe tema schimbărilor climatice: E ca și cum am fi la o întâlnire de urgență a serviciului de pompieri și nimeni nu ar aduce în discuție apa.
Ignoranța ca binecuvântare?
Frustrările generate de multitudinea problemelor și insuficiența soluțiilor la îndemână; sau de faptul că nu suntem suficient de buni, de pregătiți, de mulți, nu avem suficientă energie și tărie pentru a face față problemelor etc. Dacă ne gândim la tot ce e de făcut și de reparat ne blocăm, ne simțim vinovați, iar vinovăția blochează spațiul acțiunii. Fără a avea intenția de a jigni pe nimeni, am spus-o deseori: cu toții suntem într-o mai mică sau mai mare măsură ignoranți și ipocriți. Sunt limite cu privire la ce putem face și ce nu putem face și ne găsim deseori în poziția de a ignora anumite lucruri pentru a le putea aborda pe altele. Totuși, știm că nu putem să fim la mijloc, neutri și că trebuie sa alegem o direcție din multitudinea de provocări în care să investim puținele resurse pe care le avem. Facem așadar ce putem, ignorăm multe și ne resemnăm înțelegând că a face mai bine poate însemna și a face cât mai puțin rău.
Legat de povestea Mai bine, despre parcursul nostru, deseori apare un sentiment ambivalent: pe de o parte cât de multe putem face cu resurse foarte mici, pe de altă parte că facem prea puțin și că impactul este prea marginal pentru a conta. Ne amintim atunci de discursul lui Paul Hawken, un antreprenor social și ecolog care spunea că atunci când este întrebat dacă e pesimist sau optimist în legătură cu viitorul, răspunsul lui este mereu același:
dacă te uiți la datele științifice legate de ce se întâmplă pe Terra și nu ești pesimist, înseamnă că nu înțelegi datele. Dar dacă îi cunoști pe oamenii care luptă pentru salvarea planetei și pentru îmbunătățirea vieții celor săraci și nu ești optimist, atunci nu ești întreg la minte. Sunt pretutindeni oameni obișnuiți, simpli, dispuși să se confrunte cu disperarea, puterea și alte ciudățenii de neimaginat, pentru a reda lumii niște urme de eleganță, dreptate și frumusețe.
Miza finală – la joie de vivre
Elvys a corelat cea de a patra învățătură cu o situație din viața personală. O bucurie a vieții pe care a simțit-o de-a lungul călătoriei cu bicicleta din Germania în România cu aproape 30 de nopți dormite pe pământ și 30 de zile petrecute afară. Reapropierea de natură sau bucuria de a trăi nu constă doar într-un weekend petrecut urcând pe munte sau cu o ieșire la un picnic. Din păcate, datorită rutinei a devenit doar o căsuță dintr-un checklist pe care trebui s-o bifăm de fiecare dată când avem ocazia.Ea ar trebui să fie ceea ce faci zi de zi, ceea ce mănânci zi de zi, dacă ai privit azi cerul sau nu. Și într-un final cât de conștient ești de Viața care curge prin tine.
Am regăsit acest sentiment în principiile Mai bine. Cred că este o lecție pe care cu toții o îndeplinăm aici aproape zi de zi. Până la urmă, e despre bucuria vieții, de a prețui viața, în toate formele ei, atât cât o avem, de a ne bucura și proteja, astfel încât să simțim cât mai autentic că trăim.
Mai bine este înainte de toate despre oameni, despre voi și despre noi, despre ceea ce alegem sau nu să facem și să nu facem, împreună sau separat.