Despre Noi

Platforma „Trăiește mai bine” a fost creată pentru a oferi un spațiu de exprimare a opiniilor membrilor Mai Bine cu privire la teme de interes ori care sunt interconectate cu domeniile de activitate ale asociației, precum protejarea mediului, antreprenoriatul social, comerțul echitabil, implicarea civică și economia circulară.

Blogul are, de asemenea, rolul de a veni în completarea demersurilor noastre de a contribui la crearea unei comunități locale incluzive, în care alegem să acționăm cu respect atât față de natură, de oamenii din jurul nostru și de pretutindeni, cât și față de noi înșine.

Te încurajăm să contribui și tu la tranziția către o societate care încurajeză acceptarea diferențelor și armonia dintre oameni, dintre oameni și mediu. „Fii schimbarea pe care vrei să o vezi”, ceea ce înseamnă să începi cu tine, să continui cu alături de oameni cu care împărtășești principii comune, pentru a lăsa în urmă o planetă cel puțin la fel de primitoare pentru generațiile care vor urma.

De la începutul anului 2009, perioadă în jurul căreia a luat fiinţă Asociaţia Mai Bine, am dezvoltat și implementat o varietate de activităţi şi evenimente, iniţiative şi proiecte prin care am ajuns la o parte din comunitate dar şi prin care, poate cel mai important, am reuşit să atragem alături de noi oameni dragi, oameni motivaţi să producă o schimbare, oameni care şi-au lăsat amprenta asupra a ceea ce înseamnă astăzi Mai Bine.