„Cred că trebuie neapărat schimbat modul în care ne raportăm la reglementarea lucrurilor despre care avem certitudinea că sunt benefice (natura, spre exemplu) sau negative (cum ar fi criza climatică). Este nevoie de o reglementare mai strictă. Așa cum, în timpul pandemiei, statul a putut să se mobilizeze pentru măsuri radicale de depășire a crizei, cred că același lucru ar trebui să se întâmple și în cazul crizei climatice. Dacă ne uităm la felul în care sunt reglementate acum lucrurile, pare că nimic nu contează.”

Fotografie din colecția proprie

3000 de oameni în stradă pentru Roșia Montană, la Iași, în locul celor 100 anunțați, în 2013. Printre ei, și Anca. În mijlocul unei mulțimi și a unei revelații care avea să îi fie drum, apoi, până cel puțin în 2024. Sentimentul de apartenență și încrederea într-un„împreună” destul de puternic să construiască lucruri mai trainice și care să strige mai tare sunt două dintre ceva-urile esențiale care unesc activiștii. Iar pe acestea nu le poate nici limita, nici contesta cineva.

Povestea Ancăi Gheorghică, Co-Fondator Mai bine, se scrie din călătorii prin oameni și lume. Este o colecție de învățături trase din locuri, din colegi, în diversitatea și complexitatea lor, din valorile și cunoașterile activiștilor care au ales să își spună așa înaintea ei.

Multe țări, proteste, școli, vizite mii în natură, atașamentul puternic față de ea și lecțiile trase din experiențele trăite și nu doar scrise, au învățat-o că oamenii văd ceea ce știu. De aici au pornit experiențele Cuib, Redu și Mai bine, unde se creează zilnic și la liber comunități. De aici, inițiative de a pune în legătura omul cu natura în expediții experiențiale, în interacțiuni, în contact, în gustat, în învățat prin informare, purtat și simțit tot ce înseamnă valorile activiste ale asociației.

Pentru că este loc de învățare de toate felurile, la Iași, Mai bine a creat și locuri pentru schimbat idei. Mergeți cu încredere, sunt (foarte) deschiși. Și călătorii plăcute prin oameni și lume!

Povestea de mai sus face parte din „Dezvoltarea durabilă prin vocile a 9 organizații din România – 9 imersiuni în ce a fost ieri pentru a construi un Mâine durabil”
10 protagoniști din 9 organizații cu o lungă experiență de mediu și dezvoltare durabilă din România au împărtășit cu noi, în cadrul a 9 interviuri, amintiri din începuturile lor ca activiști și ce i-a motivat să continue, să dezvolte și să își consolideze acțiunile activiste. Cele 9 povești ne ajută să aflăm ce motivații și valori au animat începuturile activiste ale fiecăruia și fiecăreia, cum acestea s-au intersectat și ce pârghii au găsit protagoniștii pentru a-și menține traseele activiste într-o lume complexă, imprevizibilă și plină de provocări politice, sociale, economice și ecologice.


Proiectul „Mâine durabil pentru toți – Făurim o poveste și o voce comună pentru activarea cetățenilor în sectorul dezvoltării durabile” este derulat de Asociația Mai bine, Asociația REPER21 și CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice & Solidare și beneficiază de o finanțare în valoare de 74.340 euro, prin programul Active Citizens Fund – Romania finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org.

Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.

Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă

Scopul proiectului „Mâine durabil pentru toți” este de a uni, într-un glas unitar și coerent, organizațiile care sunt implicate în programe dedicate dezvoltării durabile. Astfel, inițiatorii proiectului își propun să faciliteze misiunea publicului larg de a percepe și asimila corect demersurile colective ale organizațiilor, prin transmiterea unui mesaj comun, printr-o voce comună, cu finalitate comună: aceea de a determina implicarea în viitorul dezvoltării durabile  și adeziunea/activarea ca membri/voluntari/donatori/susținători a cetățenilor de la nivelul întregii țări.