Text și fotografii de Gabriela Poiană
Am început să lucrez la acest material având o singură idee clară în minte: să prezint x bucureșteni care s-au încăpățânat să composteze așa cum pot ei (pe balcon, în grădină, pe scara blocului, etc.) și poveștile din jurul acestui proces.
Mă gândeam că voi începe cu niște cifre și generalități pe subiect și că apoi trec la imaginea la scară micro, adică la poveștile acestor oameni. Pe măsură ce lucram, am realizat că am transformat un material cu iz obiectiv într-un exercițiu de reflecție cu iz filosofic asupra compostului.
Ce, filosofie pe tema compostului?
Da. La finalul procesului de documentare fotografică, după ce am vizitat 6 oameni și familiile lor acasă și după ce am încheiat cu componenta vizuală, am realizat că entuziasmul acestor oameni referitor la compostul lor este bazat pe aspecte foarte diverse.
Unii dintre ei erau încântați în mod deosebit de diversitatea de organisme care se hrănesc pe seama resturilor lor: râme, gândaci, ciuperci și de cât de roditor este solul rezultat; alții erau entuziasmați de entuziasmul copiilor lor față de ciclicitatea naturii și de rigoarea cu care aceștia participau la proces; alții erau motivați de faptul că prin această practică simplă puteau să le insufle copiilor lor grija pentru natură; unii dintre ei erau mânați de dinamica creată în comunitate în jurul spațiului de compost și de interesul crescând al vecinilor;
alții erau motivați de a avea o amprentă ecologică cât mai mică și de compensarea cu alte practici generatoare de deșeuri, iar aceia dintre ei mai pragmatici au adoptat ideea în baza rațiunilor logice iar pentru ei a devenit o normalitate ca resturile vegetale să nu mai ajungă la groapa de gunoi.
Ce au toți acești oameni în comun este faptul că au dat resturilor organice din gospodăria lor o nouă dimensiune, aceea de compost, ori materie compostabilă. Niciunul dintre ei nu se raporta la aceste resturi ca fiind „gunoi”.
Glumind, un prieten care de asemenea făcea compost, îmi spusese când am început documentarea că zicându-i compost eufemizăm gunoiul, că romantizăm mizeria. Am râs atunci dar într-un fel i-am dat dreptate și am început să privesc către ce se află în spatele romantizării acestui termen.
Și aici a apărut întrebarea: când și cum gunoiul se transformă în compost?
În anii ‘60 antropoloaga Mary Douglas enunța teoria mizeriei, conform căreia gunoiul nu este altceva decât materie aflată nelalocul ei. Un exemplu dintr-una dintre lucrările ei este pământul, perceput ca fiind murdărie, deranj, doar atunci când nu își respectă destinația: în casă, pe haine, pe suprafețe deschise la culoare. În același timp, pământul aflat în grădină este sol, o resursă vitală, un bun prețios care ne oferă hrană și sănătate. Pământul, ca orice altceva, este perceput în relație cu destinația și efectele sale.
Cu această teorie a dualității în minte, m-am îndreptat către niște succinte concluzii personale și posibile teme de reflecție pe mai departe: compostul în sine reprezintă un schimb de paradigmă pentru societatea consumerista, bazată pe economie liniară în care trăim.
Consumăm mult și aruncăm (fizic și cognitiv, prin procesul uitării) mult. Tratăm acest proces de metabolizare a materiei cu normalitate. În acest context, a face compost presupune schimbarea percepției asupra resturilor organice, din gunoi în materie cu potențial valoros. Cred că momentul în care ne însușim practica compostului va aduce cu sine această schimbare de percepție asupra materiei, ca efect secundar, ori vice versa.
O componentă a schimbului de paradigmă este aceea că gunoiul, așa cum este perceput colectiv ca reprezentând etapa finală a lucrurilor nefolositoare, prin practica compostului, nu se mai încadrează în această categorie. Prin acțiunea de a face compost se creează o nouă verigă în procesul tehnologic care are capacitatea de a conecta veriga 1: forma inițială a obiectului (alimentul brut), cu presupusa sa ultimă verigă: gunoiul. Se creează astfel un nou spațiu, atât fizic – rezultatul compostului per se -, cât și mental -prin conștientizarea ciclicității proceselor naturale.
Putem considera, astfel, că practica compostului într-o economie liniară reprezintă o etapă incipientă a unei economii circulare?
În continuare, vă prezint oamenii pe care i-am vizitat și care m-au inspirat; compostul și poveștile lor, pe scurt.
În urmă cu 5 ani, Gabriela a decis să devină vegană. Cunoștea principiile de viață zero waste și căuta să-și alinieze viața tot mai mult acelor valori care presupun reducerea pe cât posibil a impactului asupra mediului. Își dorea să composteze însă nu avea posibilitatea acasă, la bloc. Așa a hotărât să inițieze un proiect de compost comunitar în livada de pomi fructiferi a casei memoriale Tudor Arghezi. A pornit în 2020 anunțând inițiativa pe rețelele sociale iar acum are alături o comunitate în creștere formată din aproximativ 30 de persoane care locuiesc prin preajmă și își aduc frecvent deșeurile organice la compost. Se întâlnesc din când în când în livada poetului pentru a întreține spațiul care găzduiește compostorul, dar și pentru activități de mentenanță ale acestuia. Gabriela merge la livadă o dată pe lună, pe bicicletă, cu resturile organice de-acasă și aduce în jur 5 kilograme de vegetale. Materialul compostat în decursul ultimului an de la cele 30 de persoane și-a încheiat procesul de descompunere, astfel că acum unul dintre țarcuri este plin cu sol fertil care va fi utilizat în grădina cuiva pentru agricultură.
Bogdan este adeptul unui stil de viață, pe cât posibil în societatea actuală, responsabil față de mediu și natură. Alături de colegii săi de acasă a început să composteze resturile organice prin 2017. Desfășura pe atunci un proiect pentru reducerea risipei alimentare care implica și experimentarea unei aparaturi de compostare. Odată cu pornirea proiectului respectiv, ideea că resturile organice din gospodăria sa ajung la groapa de gunoi și-a pierdut complet sensul. Așa a decis să aloce o suprafață de 4 mp de pământ din curtea casei sale exclusiv compostăriii; acolo depune resturile adunate mai mult timp într-un recipient, le acoperă cu pământ și le lasă apoi în voia micro și macro organismelor din sol să-și facă treaba. În acești 6 ani, Bogdan a deturnat destinația a aproximativ 1.5 tone de resturi organice care, în loc să ajungă la groapa de gunoi, s-au transformat în îngrășământ bogat care va fi folosit în grădina de legume a unui prieten.
Oanei îi plac mult oamenii și activitățile care îi aduc împreună. Alături de soțul ei, a montat un compostor din lemn în grădina blocului lor. Era pasionată de mișcări comunitare, așa că a decis să se ocupe activ de amenajarea grădinii blocului într-un mod care să fie estetic, util, dar care să și angreneze comunitatea de vecini. A obținut o finanțare de la o organizație non guvernamentală și i-a fost suficient cât să achiziționeze compostorul. Duce acolo compostul din casa lor atunci când găletușa de pe pervaz se umple, și le-a propus și vecinilor săi aceeași practică. Inițiativa ei a avut mare succes și constată interes din ce în ce mai crescut din partea vecinilor. Oana se bucură că poate să îi insufle fiului ei un stil de viață în acord cu natura, atât cât poate integra în viața lor de zi cu zi, dar o motivează și faptul că poate compensa astfel alte practici cotidiene costisitoare din punct de vedere ecologic, pe care încearcă să le minimizeze.
Dana, Amon și Ștefan sunt vecinii de cu un etaj mai jos și prietenii Oanei. Au acceptat propunerea ei cu brațele deschise și sunt încântați să participe la compostul comunitar. Îi motivează și faptul că îl pot implica pe Ștefan în activități educative privind natura într-un mod atât de simplu și de plăcut, constant, chiar de la ei de acasă. Amon este cel responsabil cu a duce găleata cu resturi la lada de compost, Dana respectă regulile de colectare separată atunci când gătește iar Ștefan se alătură când compostul trebuie dus, amestecat și echilibrat cu rumeguș.
Alexandrina și Cosmin sunt și ei prieteni și vecini cu familia Oanei. Au acceptat provocarea de a colecta separat și de a coborî săptămânal la cutiile de compost. Alexandrina a preluat responsabilitatea în principal iar Cosmin, iubitor de cafea, contribuie considerabil cu zațul de la aparat. Fiul lor de 13 ani este în principal preocupat cu școala și cu restul activităților specifice vârstei (fete & viață socială) însă a înțeles regulile și și le-a însușit cu ușurință. După ce Oana le-a propus să se alăture compostului din grădina blocului, au perceput această practică ca fiind absolut firească și o tratează ca pe o normalitate.
Dan este iubitor de natură și și-a dedicat o bună parte a vieții sale conservării prin proiecte de educație. În paralel, acasă, început să composteze resturile vegetale din bucătăria sa în urmă cu câțiva ani, când singura soluție pentru a face asta era balconul apartamentului, cu limitările caracteristice. Inițial, nu era cea mai strălucită variantă pentru că vara mirosea, însă nu a renunțat la idee. De când s-a mutat alături de familie într-un spațiu mai permisiv, a cumpărat un țarc din plastic pentru compost pe care l-a pus în grădina blocului. Singura dezamăgire a comunității de care Dan sa lovit a fost referitoare la faptul că în compost nu se pot pune și cojile de citrice. A primit toată susținerea vecinilor, care contribuie și ei la compostul comunitar iar asta pare a fi cea mai potrivită variantă. Fetița cea mică a lui Dan, care are 4 ani, știe și ea bine ce este și ce face compostul.
Acțiune cu voluntarii pentru mentenanța compostorului la Livada Mărțișor, coordonată de Gabriela Iordan.
Râmele bine hrănite din compostul adunat timp de mai bine de un an, transforat acum în sol, la finalul procesului de descompunere.
Articolul „Romantizarea gunoiului, compost și schimbul de paradigmă” este realizat de Gabriela Poiană.
Gabriela este interesată să înțeleagă procesele din spatele proceselor. A început să facă fotografie documentară fără să fie conștientă că o face, în urmă cu vreo 5 ani, iar de curând și-a asumat pe bune această direcție. Își dorește să exploreze și partea de scriere iar pe 2023 și-a propus să citească mai multă ficțiune.
Acest material este rezultatul muncii creatorilor de povești vizuale narative care au participat la „Atelier de fotojurnalism. La intersecția dintre Schimbări climatice, Hrană și Drepturile Omului”, facilitat de Ioana Moldovan și organizat de asociația Mai bine, din Iași.
