Un material de Letiția Popa

Zero Waste este un obiectiv etic, economic, eficient și vizionar, pentru a ghida oamenii în schimbarea stilului de viață și a practicilor pentru a imita ciclurile naturale durabile, în care toate materialele aruncate sunt concepute pentru a deveni resurse pe care să le folosească alții.

Procesul presupune proiectarea și gestionarea produselor și proceselor pentru a evita și elimina în mod sistematic volumul și toxicitatea deșeurilor și a materialelor, pentru a conserva și recupera toate resursele și pentru a nu le arde sau îngropa.

Implementarea valorilor Zero Waste va elimina toate deversările în sol, apă sau aer care reprezintă o amenințare pentru sănătatea planetei, a oamenilor, a animalelor sau a plantelor.” (definiție acceptată la nivel internațional, adoptată de Alianța Zero Waste. 29 noiembrie 2004)

În 2020, Ana-Maria Răducanu decide să deschidă un magazin bazat pe principiile ZERO WASTE, în București. Proiectul a fost lansat și susținut în mare parte de către donațiile comunității din București, ceea ce demonstrează o nevoie reală a consumatorilor familiarizați cu principii sustenabile. Acest proiect împlinește un vis de a realiza o afacere sustenabilă, bazată pe o economie circulară și inspirată din orașe comunitare din Europa de Vest și Asia. Afacerea antreprenorială are un scop comunitar și social.

La doi ani de la înființare magazinului, Ana-Maria organizează o întâlnire a comunității Zero Waste din București, în spațiul magazinului.

Prin fotoreportajul realizat la Zero Waste, am dorit să observ relația dintre hrană și comunitate și cum un astfel de spațiu reușește să împlinească nevoile unei comunități familiarizate cu principii sustenabile și astfel formându-se o întreagă colectivitate în jurul acestor valori, oferind o alternativă sustenabilă societății de consum.

Hrana este transmisă prin oameni, spațiu și mâncare.

Ana-Maria și Mișa, în timpul serii de 14 decembrie. Ana-Maria lucrează pe laptop, în timp ce Mișa încasează banii pentru produsele clienților.

Ana-Maria Răducanu pregătindu-se șă-și întâmpine clienții.

 

Ana-Maria Răducanu înființează în 2020 magazinul Zero Waste, din nevoia de a dezvolta un spațiu de consum sustenabil. Inspirată de călătoriile ei din Europa de Vest și Asia, Ana s-a familiarizat cu valorile acestui stil de viață, pe care și-a dorit să îl pună în practică.

Una din experiențele ei formatoare a fost în Auroville.

Mișa povestindu-mi experiențele ei din Cambodgia din anii ’90 și mediul la care a fost expusă.

Mișa a călătorit, trăit și muncit mulți ani în țări precum Cambodgia, Macao și Singapore. Trăind în Singapore, a devenit interesată și familiarizată de conceptul cumpărăturilor fără risipă. Întoarsă înapoi în țară în 2021 datorită efectelor economice ale pandemiei, află despre inaugurarea unui astfel de magazin și în București, alegând să i se alăture proiectului. Lucrează de atunci cu dedicație pe un post cu normă întreagă.

Produsele se vând la vrac, iar recipientele se cântăresc înainte de a fi umplute, apoi se re-cântăresc la final. Clientul plătește doar ce alege să consume. Magazinul oferă produse pentru consumul de bază într-un sistem circular de ambalaje.

În timpul petrecerii aniversarea ai celor 2 ani de activitate ai magazinului, clienții încep un concert spontan.

Magazinul Zero Waste a fost dezvoltat și susținut pe bază de donații. Comunitatea este cea care a reușit să țină magazinul în picioare în ultimii doi ani.

Ana Maria bucurându-se de muzică.

În dreapta ei, simbolul lunii. Luna și soarele reamintesc clienților prin simbolistică originea filosofiei din spatele zero waste – ciclicitatea și conexiunea armonioasă cu natura. Spațiul devine un microunivers pentru membrii din comunitate. Atmosfera primitoare asigură o componentă socială.

Invitații magazinului ascultă discursul de mulțumire al Anei-Maria. Ana-Maria anunță introducerea abonamentelor lunare și mutarea magazinului într-un spațiu nou.

Magazinul este o întreprindere socială. 90% din venituri ajung la ONG-uri locale.

Majoritatea produselor provin de la producători locali.

Majoritatea clienților prezenți fac parte din comunitatea Zero Waste. Fără donațiile lunare, magazinul nu ar fi reușit să supraviețuiască.

La finalul zilei, Mișa întreține magazinul, curățând ultimele ustensile folosite de clienți.

Articolul „Zero Waste. O explorare vizuală asupra relației dintre hrană și comunitate.” este realizat de Letiția Popa. 

Letiția este o regizoare de film emergentă stabilită în București, România. 

Este ALUMNI a Universității Naționale de Teatru și Film I. L Caragiale, cu o diplomă de licență în regie de film și televiziune și un master în regie documentară. În perioada 2020-2021, a participat la un program de schimb de un an în Belgia, la Kask și Conservatorul / Școala de Arte Gent, lucrând la proiectul de masterat. 

Filmul ei, Marie, a primit Premiul pentru cea mai bună regie la Astra Film Festival 2018 (categoria DocSchool), a fost nominalizat la Prix Europa Rising Stars 2019 și a fost proiectat la festivaluri de film din întreaga Europă, precum Ji.hlava Film Festival și FipaDoc. 

Munca ei atinge subiecte precum experiența feminității, alteritatea, identitatea culturală și memoria. Filmele Letiției explorează universuri mici și intime ale vieții cotidiene, cu o atenție specifică al universului interior în relație cu exteriorul. 

website: www.letitiapopa.com

Acest material este rezultatul muncii creatorilor de povești vizuale narative care au participat la „Atelier de fotojurnalism. La intersecția dintre Schimbări climatice, Hrană și Drepturile Omului”, facilitat de Ioana Moldovan și organizat de asociația Mai bine, din Iași.